joi, 10 ianuarie 2013

**






2 comentarii:

  1. Ploaie în luna lui Marte

    Ploua infernal,
    şi noi ne iubeam prin mansarde.
    Prin cerul ferestrei, oval,
    norii curgeau în luna lui Marte.

    Pereţii odaii erau
    neliniştiţi, sub desene în cretă.
    Sufletele noastre dansau
    nevăzute-ntr-o lume concretă.

    O să te plouă pe aripi, spuneai,
    plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.
    Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,
    mie-mi plouă zborul, cu pene.

    Şi mă-nălţam. Şi nu mai stiam unde-mi
    lăsasem în lume odaia.
    Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,
    cine-s mai frumoşi: oamenii?... ploaia?...

    Ploua infernal, ploaie de tot nebunească,
    şi noi ne iubeam prin mansarde.
    N-aş mai fi vrut să se sfârşească
    niciodată-acea lună-a lui Marte.

    Nichita Stanescu

    RăspundețiȘtergere
  2. Nichita Stanescu - Ce bine ca esti

    E o întâmplare a fiintei mele
    si atunci fericirea dinlauntrul meu
    e mai puternica decât mine, decât oasele mele,
    pe care mi le scrisnesti intr-o imbratisare
    mereu dureroasa, minunata mereu.

    Sa stam de vorba, sa vorbim, sa spunem cuvinte
    lungi, sticloase, ca niste dalti ce despart
    fluviul rece în delta fierbinte,
    ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

    Du-ma, fericire, în sus, si izbeste-mi
    timpla de stele, pâna când
    lumea mea prelunga si în nesfirsire
    se face coloana sau altceva
    mult mai inalt si mult mai curând.

    Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!
    Doua cântece diferite, lovindu-se amestecindu-se,
    doua culori ce nu s-au vazut niciodata,
    una foarte de jos, intoarsa spre pamânt,
    una foarte de sus, aproape rupta
    în infrigurata, neasemuita lupta
    a minunii ca esti, a-ntimplarii ca sunt.

    RăspundețiȘtergere

Ganduri de la Voi !