marți, 22 martie 2011


Acum mulţi ani, a trăit în India un înţelept care se spune că păzea într-un cufăr încântător un mare secret care l-a făcut să fie învingător în toate aspectele vieţii sale şi care, pentru aceasta, se considera cel mai fericit om din lume. Mulţi regi invidioşi i-au oferit putere şi bani şi au încercat să-l jefuiască pentru a-i lua cufărul, dar totul a fost în zadar. Şi cu cât încercau mai mult, cu atât erau mai nefericiţi, pentru că invidia nu le dădea pace. Aşa au trecut anii şi înţeleptul era în fiecare zi mai fericit.
Într-o zi a venit la el un copil şi i-a spus: “Domnule, la fel ca şi tine, vreau şi eu să fiu foarte fericit. De ce nu mă înveţi şi pe mine ce trebuie să fac pentru a reuşi?” Înţeleptul, văzând simplitatea şi puritatea copilului, i-a zis: “Pe tine te voi învăţa secretul pentru a fi fericit. Vino cu mine şi fii foarte atent.” În realitate sunt două cufere în care păstrez secretul pentru a fi fericit şi acestea sunt: mintea mea şi inima mea şi marele secret nu este altceva decât o serie de paşi pe care trebuie să-i faci de-a lungul vieţii.
Primul pas este să ştii că Dumnezeu există în toate lucrurile din viaţă şi, pentru aceasta, trebuie să-l iubeşti şi să-i fii recunoscător pentru toate lucrurile pe care le ai şi pentru toate lucrurile care ţi se întâmplă.
Al doilea pas este să te iubeşti pe tine însuţi şi în fiecare zi, când te trezeşti şi înainte să adormi, trebuie să spui: „Sunt important, am valoare, sunt în stare, sunt inteligent, sunt iubitor, aştept mult de la mine, nu există obstacol pe care să nu-l pot învinge.” Acest pas se cheamă autostimă ridicată.
Al treilea pas este să pui în practică tot ceea ce spui că eşti şi, dacă tu gândeşti că eşti inteligent, acţionează inteligent; dacă tu gândeşti că eşti în stare, fă ceea ce îţi propui; dacă tu gândeşti că eşti iubitor, exprimă-ţi iubirea; dacă gândeşti că nu există obstacol pe care să nu-l poţi învinge, atunci propune-ţi scopuri în viaţă şi luptă pentru ele până când le vei obţine. Acest pas se cheamă motivare.
Al patrulea pas este să nu invidiezi pe nimeni pentru ceea ce are sau pentru ceea ce este; ei vor obţine partea lor, tu o vei dobândi pe a ta.
Al cincilea pas este să nu păstrezi în inima ta ranchiună împotriva nimănui; acest sentiment nu te va lăsa să fii fericit; trebuie să-l laşi pe Dumnezeu să facă dreptate şi tu… iartă şi uită! Ştiu că e greu, dar nu imposibil. 
Al şaselea pas este să nu iei lucrurile care nu-ţi aparţin, aminteşte-ţi că, potrivit legilor nescrise ale naturii, mâine vei pierde ceva de mai mare valoare.
Al şaptelea pas este că nu trebuie să faci pe nimeni să sufere; toate fiinţele pământului au dreptul să fie respectate şi iubite.
Şi ultimul pas: trezeşte-te întotdeauna cu un surâs pe buze şi observă împrejurul tău, căutând să descoperi în fiecare lucru partea lui bună şi frumoasă; ajută-i pe cei care au nevoie, fără să te gândeşti că nu vei primi nimic în schimb; când priveşti pe cineva, descoperă-i calităţile sale. Morala: secretul fericirii se află în fiecare. Caută-l în interiorul tău şi-l vei descoperi.

duminică, 20 martie 2011

joi, 3 martie 2011

De vrei să fii bogat, bogat cu-adevărat, în suflet nu afară să iți faci palat....(strop de ploaie)

Eternitatea unei clipe.......

Daca tu n-ai exista




"Daca tu n-ai exista,
La ce bun sa exist eu.
Sa ma tîrasc într-o lume fara tine
Fara sperante, fara regrete.

Daca tu n-ai exista,
As încerca sa inventez iubirea,
Ca un pictor din ale carui degete
Se nasc culorile zilei
Si-l lasa buimacit.

Daca tu n-ai exista,
Spune-mi cui sa exist eu.
Umbre trecatoare în bratele mele
Pe care nu le voi iubi vreodata.

Daca tu n-ai exista,
N-as fi decît un punct în plus
În vînzoleala acestei lumi
M-as simti pierdut
Si as avea nevoie de tine.

Daca tu n-ai exista,
Spune-mi, cum sa exist eu.
M-as putea preface ca exist
Dar nu as fi aievea.

Daca tu n-ai exista,
Cred c-as fi descoperit
Secretul vietii, misterul ei,
Numai pentru a te crea
Numai pentru a te privi."

Ana Blandiana



Fa economie la apa!!!!

Sus



Sus
Pe'un pisc.
Sus. Numai noi doi.
Aşa: când sunt cu tine
mă simt nespus de'aproape
de cer.
Aşa de'aproape,
de'mi pare că de ţi'aş striga în zare - numele -
i'aş auzi ecoul
răsfrânt de bolta cerului.
Numai noi doi.
Sus.

O melodie superba de la cea mai buna prietena !!!!!


Nickelback - Far Away



miercuri, 2 martie 2011

marți, 1 martie 2011


O primavara plina de culori!

Kenny G. ...Jasmine Flower