Imbratisarea

Când ne-am zărit, aerul dintre noi

şi-a aruncat dintr-o dată

imaginea copacilor, indiferenţi şi goi, 

pe care-o lasă să-l străbată.

Oh, ne-am zvârlit, strigându-ne pe nume, 

unul spre celălalt, şi-atât de iute, 

că timpul se turti-ntre piepturile noastre, 

şi ora, lovită, se sparse-n minute.

Aş fi vrut să te păstrez în braţe

aşa cum ţin trupul copilăriei, întrecut, 

cu morţile-i nerepetate.

Şi să te-mbrăţişez cu coastele-aş fi vrut 

Nichita Stanescu